În timpul sarcinii este posibil să fi fost foarte atentă și să vă fi asigurat că aveți toate substanțele nutritive necesare pentru bebeluș, iar acum după ce el a venit pe lume, accentul este cu siguranță asupra lui. Cu toate acestea, este important să continui să ai grijă de alimentația proprie, pentru bunăstarea atât a dumneavoastră, cât și a copilului dumneavoastră.


Dacă aveți anemie feriprivă după nașterea copilului dumneavoastră, pot exista anumite consecințe:

  • Creşterea riscului de apariţie a depresiei postnatale1
  • Reducerea capacităţii de combatere a infecţiilor
  • Stres şi anxietate3
  • Fatigabilitate4 şi epuizare
  • Lactaţie insuficientă
  • Reducerea calităţii laptelui matern6

Este epuizant să faci faţă oricăruia dintre efectele de mai sus, îngrijirea copilului devenind o sarcina şi mai dificilă în acest caz.2 Un nivel redus al fierului poate afecta şi relaţia afectivă pe care o aveţi cu copilul dumneavoastră.2 Cu toate acestea, este bine să știiți că impactul interacțiunii dumneavoastă cu copilul poate fi îmbunătățit prin tratarea anemiei feriprive.7

Depresia postnatală

Depresia postnatală vă poate afecta grav sănătatea și bunăstarea emoțională, precum și pe cea a copilului dumneavoastră.1 Chiar dacă ați avut o naștere normală, dacă aveți anemie feriprivă o săptămână mai târziu, este mai probabil să aveți simptome de depresie atunci când copilul dumneavoastră are vârsta în jur de o lună.1

Oboseală și epuizare

Unul dintre principalele subiecte de conversație pentru noii părinți este „cât de mult ai dormit?” Și, în general, este acceptat faptul că îngrijirea unui nou-născut vă va lipsi de somn. Cu toate acestea, manifestarea extremă a oboselii, epuizarea,  dincolo de oboseala normală de a fi un nou părinte, este un semn că ai putea avea carență de fier.8


Dacă suferiți de oboseală cronică, este posibil chiar să nu mai puteți alăpta9  pur și simplu pentru că sunteți prea obosit pentru a satisface cerințele unui nou-născut și aveți nevoie de altcineva care să vă ajute hrănind copilul cu biberonul  în timp ce vă odihniți. Cu toate acestea, menținerea aprovizionării cu lapte necesită o relație continuă între cerere și ofertă.

Dacă credeți că ați putea suferi de oboseală cronică, puteți completa Chestionarul pentru evaluarea stării de oboseală. Dacă suspectaţi că suferiţi de această afecţiune, este important să consultaţi medicul. Puteți folosi rezultatele din acest chestionar pentru a discuta cu medicul dumneavoastră despre cum vă simțiți.

Alăptarea

Alăptarea poate avea beneficii atât pentru dumneavoastră, cât și pentru bebeluș, dar nu este neapărat atât de ușor pe cât ar părea. Alăptarea eficientă depinde de diferiți factori fizici, sociali și emoționali, inclusiv o dietă sănătoasă. Probabilitatea de a dezvolta așa numitul sindrom al lactației insuficiente a fost asociată cu anemia feriprivă.5

Unul dintre rolurile importante ale laptelui matern este de a oferi bebelușului anticorpi care ajută la protecția lor împotriva infecțiilor.6 Dacă aveți anemie feriprivă, laptele dvs. poate conține mai puțini anticorpi și poate avea niveluri diferite de grăsimi și calorii decât o persoană fără anemie feriprivă. De asemenea, laptele poate avea conținut scăzut în alte substanțe care sunt necesare pentru sistemul imunitar al bebelușului.6

Ce pot sa fac?

Cu cât deficitul de fier este diagnosticat mai repede, cu atât poate fi tratat mai rapid. Dacă vi s-au prescris preparate cu fier în timpul sarcinii, însă aţi avut dificultăţi în administrarea lor din cauza efectelor secundare, nu uitaţi să menţionaţi acest lucru medicului dumneavoastră.

De asemenea, puteţi include mai mult fier în alimentaţia dumneavoastră. Medicul vă va ajuta în acest sens, dar puteţi afla mai multe şi din secţiunea noastră Alegeţi-vă  alimentele cu atenție.

Aveţi grijă de dumneavoastră şi bucuraţi-vă de momentele preţioase petrecute alături de bebeluşul dumneavoastră.

Woman and baby in pool

Referințe